Toate pacatele lui Wagner intr-o carte

Cei care merg în aceste seri la Teatrul de Operă din Roma pentru a vedea spectacolul "Tannhäuser" de Richard Wagner, vor asculta un apolog edificator în care în conflictul dintre "Rău" /erosul păcătos al lui Venus/ ÅŸi "Bine" /puritatea castei Elisabeta a Ungariei/ învinge în stil mare virtutea. Spectatorul va ieÅŸi din sală crezând că înÅ£eleptul Wagner, autorul libretului ÅŸi muzicii, a fost un moralist dintr-o bucată în Germania complicată din perioada Romantismului, scrie agenÅ£ia de presă italiană Il Velino.

Mai mult, se poate crede că era un moralist care detesta păcatul carnal /orgiile pe Muntele lui Venus/ şi exalta virtutea şi puritatea Elisabetei de Ungaria, moartă fecioară de durere pentru că nu a reuşit să-l salveze pe mult iubitul ei şi coruptul moral cavaler-menestrel şi să-l aducă pe calea cea bună.

Un eseu publicat de Vincenzo Ramon Bisogni ÅŸi intitulat "Richard Wagner- Das Rheingeld, un fiume di denaro" /Editura Zecchini/ recent ajunsă în librării, documentează că această lectură, pe care se bazează regia spectacolului, nu este greÅŸită, ci foarte greÅŸită.

Cartea are meritul de a fi uÅŸor de citit /150 de pagini/ comparativ cu biografiile kilometrice despre Wagner, precum cea a lui Ernest Neuman, tradusă în diferite limbi ÅŸi considerată textul de referinţă de toÅ£i cercetătorii specializaÅ£i în acest compozitor. Ea se întinde pe ÅŸase volume de circa 3.000 de pagini. Eseul lui Bisogni prezintă ÅŸi avantajul de a fi curgător ÅŸi de a trata ca pe o "anchetă jurnalistică" "marea de bani" care însoÅ£ea "marea de păcate" ale bunului Richard. Un precursor - în multe privinÅ£e al lui Gabriele D"Annunzio - căruia îi plăcea desfrâul în lux, ca ÅŸi cum ar fi avut nevoie de brocart ÅŸi catifele de mare clasă pentru a gusta plăcerile amorului, comentează Il Velino.

În 1860, când Wagner a terminat ediÅ£ia pariziană a spectacolului "Tannhäuser" /cel pus în scenă la Roma/ era un adevărat imoralist, foarte diferit de tânărul de 30 de ani, luteran de fier, care, cu 15 ani în urmă, a compus aceeaÅŸi operă pentru riguroasa ÅŸi puritana Curte de Saxonia.

În anii "60 a părăsit-o pe soÅ£ia sa Minna, după ce a înÅŸelat-o cu diferite nimfe provocatoare ÅŸi "subrete" ale epocii. Era pe cale să-i ia nevasta propriului binefăcător, industriaÅŸul elveÅ£ian din domeniul textilelor Wesendock. Avea un "ménage a trois" cu Cosima Litz ÅŸi soÅ£ul acesteia, dirijorul său favorit Hans von Bülow, ba chiar "a quatre", deoarece în patul Cosimei se strecura adesea ÅŸi foarte tânărul Hermann Levi, care, câÅ£iva ani mai târziu, după "servicii bune" aduse lui von Bülow, îi va lua locul acestuia ca dirijor favorit al casei Wagner. Totul asezonat cu un fluviu inepuizabil de bani, proveniÅ£i de la binefăcătorii săi.

Este un mister cum putea suscita atâta fascinaÅ£ie un omuleÅ£ înalt de mai puÅ£in de un metru 60 ÅŸi în permanenţă fără bani. Se pare că în ultimii săi ani de viaţă pământească, s-ar fi întors la Luther, punându-l chiar "în sos budist", ÅŸi a lăsat ca ultimă operă o "reprezentare sacră" inspirată din lecturile cele mai riguroase din Evanghelii, îndeosebi cele aprocrife.

Material furnizat de Agentia de Presa AGERPRES