Nimeni nu se salveaza singur, de Margaret Mazzantini - o poveste despre pasiune si singuratate in colectia Biblioteca Polirom

Delia ÅŸi Gaetano formau cîndva un cuplu. Acum trebuie să înveÅ£e să-ÅŸi uite, fiecare, perechea ÅŸi deprinderile. Stau amîndoi într-un restaurant, la puÅ£in timp după ce au distrus ceea ce fusese o familie. Delia ÅŸi Gaetano sînt încă tineri – au treizeci ÅŸi ceva de ani, o vîrstă la care poÅ£i s-o iei oricînd de la capăt. Ar vrea să se împace, însă problemele din trecut, revelate în flashbackuri succesive, îi bîntuie. Dar unde au greÅŸit? Problema e că nici unul nu ÅŸtie. Pasiunea de la început ÅŸi furia de la sfîrÅŸit sînt încă la fel de prezente. CrescuÅ£i într-o epocă în care totul pare să fi fost deja spus, schimbă între ei cuvinte ce nu reuÅŸesc să dea glas singurătăţii, dorinÅ£elor lor, pentru că trăiesc în confuzia unui soi de analfabetism afectiv.
Este povestea unui cuplu ca multe altele, un cuplu ca noi, contemporan nouă. Este romanul care echivalează cu autobiografia sentimentală a unei generaţii.

O carte curajoasă despre obstacolele iubirii din vremea noastră, Nimeni nu se salvează singur de Margaret Mazzantini a apărut în colecÅ£ia „Biblioteca Polirom”, în traducerea Gabrielei Lungu, disponibil ÅŸi în format electronic.

„ProtagoniÅŸtii romanului sînt ca doi boxeri în ring, năuciÅ£i de ura pe care o resimt unul faţă de celălalt – o ură ce ar putea fi de fapt iubire, dacă cei doi ar înÅ£elege acest lucru.” (la Repubblica)

„Un portret concis, de o sinceritate nemiloasă.” (Il Messaggero)


Margaret Mazzantini s-a născut în 1961, la Dublin. ÎÅŸi petrece copilăria ÅŸi adolescenÅ£a în diverse ţări europene, mai ales în Spania, pînă cînd familia se stabileÅŸte definitiv în Italia. Urmează cursurile Academiei de Artă Dramatică din Roma. În 1982 debutează în rolul Ifigenia din tragedia cu acelaÅŸi nume de Goethe. După o frumoasă carieră artistică în teatru, cinema ÅŸi televiziune, răsplătită cu numeroase premii pentru interpretare, Margaret Mazzantini renunţă la scenă în favoarea scrisului. Debutează în 1994 cu romanul Ligheanul de zinc (distins cu premiile Selezione Campiello ÅŸi Rapallo Carige).

Pentru romanul Nu te miÅŸca (2002; Polirom, 2004, 2013) primeÅŸte Premiul Strega ÅŸi Premiul Grinzane Cavour, cele mai prestigioase distincÅ£ii literare italiene. Romanul a fost ecranizat de Sergio Castellitto, cu Penélope Cruz în rolul principal. Romanul Venit pe lume (2008; Polirom, 2010) a fost distins cu Premiul Campiello ÅŸi a fost ecranizat de Sergio Castellitto, cu Penélope Cruz ÅŸi Emile Hirsch în rolurile principale. A mai scris romanul Marea, dimineaÅ£a (2012, recompensat cu premiile Pavese ÅŸi Matteotti). Este căsătorită cu regizorul Sergio Castellitto ÅŸi trăieÅŸte la Roma, împreună cu cei patru copii ai lor.

În pregătire, în colecÅ£ia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu):

• Ian McEwan, Visătorul

• Marta Bibescu, Catherine-Paris

• Parinoush Saniee, Tatăl celuilalt copil

• Jens Christian Grondahl, Piazza Bucarest


Fragment din roman:

Nici măcar nu încercase să i spună pleacă tu. Rămîn eu. Poate că ar fi reuÅŸit totuÅŸi să se descurce singur cu copiii. După primele momente de normală bulibăşeală, de mîncare din conservă ÅŸi chiloÅ£i murdari de căcat arun¬caÅ£i peste tot, ar fi început să facă ordine, să stabilească reguli. Åži ar fi adus aminte de cum făcea ÅŸi organiza ea. Ba chiar ar fi organizat mai bine el, cu scheme mai puÅ£in monotone. Avea multă fantezie ÅŸi îi plăcea să se joace. Ar fi scos coÅŸul de baschet de care Delia agăţa umeraÅŸele cu cămăşi ude ÅŸi ar fi prins de perete un minunat sac de box. L ar fi pus pe Cosmo pe umeri ÅŸi hai, loveÅŸte ! LoveÅŸte ! Avea nevoie de un pic de box copilul ăla, era prea intelectual. Ar fi zugrăvit toată casa, ar fi mutat mobilele, ar fi aruncat porcăria aia de canapea decolo-rată. Repede, cu muzică în fundal. Ca în filmele care povestesc trecerea timpului pe repede înainte. Se vedea în rolul ăsta, cu cămaÅŸa murdară de vopsea ÅŸi pizzele mîncate seara.

Nu pizze, nu.

Se ducea să le cumpere cînd erau împreună. Åži cînd sosea cu mirosul ăla, era într adevăr ceva frumos de văzut. Copiii erau la fel de fericiÅ£i ca ET cînd e fericit în film. El deschidea cutia de bere ÅŸi umplea paharul Deliei.

— Poftim, iubito.

Ar fi învăţat să gătească hamburgeri, spaghete.

Dar pentru un asemenea miracol ar fi trebuit să fie cel puţin văduv.

Se imaginase văduv cînd nu mai ÅŸtia cum să facă faţă. Delia era moartă ÅŸi el plîngea, în sfîrÅŸit era ÅŸi el disperat pentru un doliu real.
Moartă ar fi putut s o iubească nemăsurat de mult, simţea asta.

ViaÅ£a era cea care îi despărÅ£ea, sîngele care încă pulsa prea tare.

El singur cu copiii. Trei mici orfani. S ar fi urcat în pat toÅ£i împreună. O făcuseră în scîrboÅŸenia aia de apartament de la demisol pe care el îl luase cu chirie într un bloc de pe bulevardul Somalia, provizoriu, cum se spune. Cu putoarea aia de mochetă mucegăită, de mîncare chine¬zească, de autobuz. Gae a cumpărat îngheÅ£atele, le a pus în mîna copiilor, curgeau, congelatorul era cum era.

— VeniÅ£i aici în pat cu tati.

Au stat aÅŸa, incomod, fără perne la spate. O bună parte din îngheÅ£ata lui Nico, a căzut pe cuvertura patu¬lui. Îi trebuia pipi ÅŸi nu spunea. L a dus la wc cînd era ud deja. Gae a luat foehnul ÅŸi ÅŸi a petrecut restul tim¬pului uscînd pantalonii lui Nico. Se simÅ£ea un miros de piÅŸat care se evapora. Fantasma ei se afla în faÅ£a lor. Gae ÅŸi a aprins o Å£igară ca să i dea foc.

Dacă ea ar fi murit, însă, nimeni n ar fi putut să i spună nimic, nici măcar soacră sa n ar fi avut ce să i reproÅŸeze, să i spună ce îi spusese cînd plecase, eÅŸti un iresponsabil, sînteÅ£i doi iresponsabili. Cine se găsise să vorbească…