Filmul Eu când vreau să fluier, fluier ar putea reprezenta România la premiul Oscar

Filmul ''Eu când vreau să fluier, fluier'', propunerea României la premiul Oscar, la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină", este un studiu al îngrădirii libertăţii, în opinia unei recenzii a ziarului american The New York Times, publicată în ediÅ£ia de marÅ£i, 4 ianuarie 2011. Postul de radio american NPR, care recomandă vizionarea lui, apreciază că încă din primele momente este un film în care trebuie să se întâmple ceva.

Ca multe alte filme recente româneÅŸti - "Marfa ÅŸi banii'' al lui Cristi Puiu", "4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile" al lui Cristian Mungiu sau "Boogie" al lui Radu Muntean - pelicula urmăreÅŸte traiectoria unui protagonist tânăr ale cărui opÅ£iuni sunt drastic limitate ÅŸi nu foarte promiţătoare. Silviu, un deÅ£inut de 18 ani dintr-o închisoare pentru minori, aflată într-o zonă rurală monotonă, mai are de ispăşit câteva săptămâni din pedeapsa de patru ani, dar ideea că eliberarea lui va aduce vreun fel de libertate pare a fi o iluzie sau o glumă crudă, consideră ziarul menÅ£ionat.

Jucat de actorul amator George PiÅŸtereanu, ai cărui ochi sensibili înmoaie prezenÅ£a sa impasibilă ÅŸi intimidantă, Silviu este la sfârÅŸitul unei copilării care l-a înăsprit dar fără a-i distruge umanitatea sa. Este dur ÅŸi furios, dar pare ÅŸi puÅ£in mai blând comparativ cu ceilalÅ£i deÅ£inuÅ£i. Când fratele său mai mic, Marius (Marian Bratu), îl vizitează, Silviu afiÅŸează o capacitate de sensibilitate ÅŸi o nuanţă de naivitate băieÅ£oasă, care sunt vizibile ÅŸi mai târziu, când flirtează cu Ana (Ada Condeescu), o studentă la sociologie, venită în practică la penitenciar.

În cea mai mare parte a peliculei, regizorul Florin Åžerban respectă aspectul ÅŸi textura realismului european contemporan, care permite ca povestea lui Silviu să se contureze încet ÅŸi organic din detaliile existenÅ£ei sale. BeligeranÅ£a nepăsătoare a gardienilor ÅŸi nerăbdarea birocratică a directorului penitenciarului (Mihai Constantin) sunt observate cu acuitate, aÅŸa cum este ÅŸi amestecul volatil de camaraderie ÅŸi intimidare care defineÅŸte viaÅ£a în celule, în sala de mese ÅŸi la locurile de muncă.

Åžerban este un elev cuminte al naturalismului cinematic iar 'Eu când vreau să fluier, fluier', primul său lungmetraj, este un exemplu demn de genul povestirilor conÅŸtiincioase, elementare, ce umplu programele festivalurilor din Europa. De altfel, a câÅŸtigat premii anul trecut la Berlin ÅŸi Cluj. Tehnica folosită sugerează familiarizarea cu munca fraÅ£ilor Luc ÅŸi Jean-Pierre Dardenne, dar imitarea uneia dintre semnăturile lor vizuale nu comunică, prin ea însăşi, amestecul de detalii concrete ÅŸi gravitate spirituală care au făcut din fraÅ£ii Dardennes niÅŸte eroi ai cinematografiei mondiale.

În schimb, Åžerban ÅŸi Cătălin Mitulescu (producătorul care a scris scenariul împreună cu el), adaptând o piesă a Andreei Vălean, introduce elemente de melodramă ÅŸi suspans care ridică temperatura dramatică în detrimentul forÅ£ei de durată a filmului. Când Silviu află că mama sa (Clara Vodă) intenÅ£ionează să-l ia pe Marius cu ea în Italia - unde ea, la fel ca sute de mii de alÅ£i români caută o viaţă mai bună - el reacÅ£ionează cu panică ÅŸi furie. Totodată, incapacitatea sa de a împiedica ceea ce el vede drept distrugerea familiei sale ÅŸi a viitorului său îl conduce la un act disperat care transformă ultima treime a peliculei într-un fel de reluare enervantă ÅŸi în mod sumbru absurdă a filmului "Dog Day Afternoon" /film din 1975 în regia lui Sidney Lumet, avându-l protagonist pe Al Pacino, n.red/, este de părere New York Times.

În contextul în care filmul devine mai exploziv - ÅŸi mai exigent cu jocul actorilor - el pierde o parte din acea intensitate liniÅŸtită ÅŸi atentă care a făcut ca situaÅ£ia lui Silviu să merite să fie pusă în valoare în primul rând. Linia narativă începe să se detaÅŸeze ÅŸi în final eÅŸti mai conÅŸtient de ideile realizatorilor decât de viaÅ£a personajului, consideră ziarul american.

Potrivit unei analize a postului NPR, protagonistul peliculei ar putea părea că are puÅ£ină întelegere ÅŸi mai puÅ£ină influenţă. La urma urmei nu este decât un deÅ£inut adolescent. Dar Silviu are un discernământ puternic într-o serie de lucruri - ÅŸi curajul de a prelua controlul atunci când nu vede nicio altă opÅ£iune. Este ameninţător dar ÅŸi inspirator, posibil osândit ÅŸi totuÅŸi adesea simpatic.

DeÅŸi pelicula a fost adaptată după o piesă de teatru cu greu ar putea fi mai puÅ£in teatrală. Lucrând în stilul documentar al multora dintre filmele româneÅŸti recente, Florin Åžerban foloseÅŸte locaÅ£ii din viaÅ£a reală ÅŸi actori neprofesioniÅŸti. Silviu l-a crescut pe Marius ÅŸi în pofida statutului său actual, adolescentul nu are încredere în nimeni altcineva. Panicat, caută o cale de ieÅŸire pentru ca fratele lui mai mic să nu sufere aceleaÅŸi traume cu care s-a confruntat el însuÅŸi ca copil.

Filmul l-a avut ca director de imagine pe veteranul noului cinema românesc, Marius Panduru, printre ale cărui realizări se află ÅŸi pelicula favorită a criticii ''PoliÅ£ist, adjectiv''. El foloseÅŸte tehnica manevrării manuale a camerei pentru a crea sentimentul de documentar ÅŸi a transmite vigoarea ÅŸi determinarea lui Silviu. Încrederea în sine a adolescentului încrâncenat ÅŸi abilitatea lui de a improviza în faÅ£a neînÅ£elegerii adulÅ£ilor sunt bine transmise de interpretarea cu o răceală intensă a lui PiÅŸtereanu.

AÅŸa cum este tipic pentru cinematografia românească, filmul foloseÅŸte un calendar comprimat ÅŸi un teritoriu circumscris pentru a genera sentimente puternice de urgenţă ÅŸi anticipare. Încă din primele momente, 'Eu când vreau să fluier, fluier' este un film în care trebuie să se întâmple ceva. Că aceasta izbucnire culminantă nu va fi, probabil, pentru ce e mai bun face ca evenimentele să fie cu atât mai amare, notează în final NPR.

Material furnizat de Agentia Nationala de Presa Agerpres si citat de ArtSpirit.ro