Salome de Richard Strauss, pusa in scena de doi romani la Opera din Madrid

 Drama lirică "Salome", compusă de Richard Strauss după libretul lui Hedwig Lachmann, scris pe baza piesei omonime a lui Oscar Wilde, este noua producÅ£ie-vedetă a Operei din Madrid (Teatro Real), realizată în colaborare cu Teatrul Regio din Torino ÅŸi Maggio Musicale din FlorenÅ£a, transmite corespondentul Agerpres, Ruxandra Constantinescu.

CreaÅ£ia dispune de una dintre cele mai de valoare distribuÅ£ii, cu participarea unora dintre cei mai buni artiÅŸti, iar echipa îi adună pe câÅ£iva dintre cei mai apreciaÅ£i profesioniÅŸti din lume: alături de dirijorul Jesus Lopez Cobos ÅŸi regizorul Robert Carsen, scenograful Radu Boruzescu ÅŸi costumiera Miruna Boruzescu completează formaÅ£ia, în cadrul celei mai recente ÅŸi moderne mise-en-scene a operei menÅ£ionate - ÅŸi a unei interpretări cel puÅ£in deosebite, a creaÅ£iei cu care Oscar Wilde a ÅŸocat la sfârÅŸitul secolului 19.

"Salome" apare pentru prima oară în această nouă etapă a Operei din Madrid (redechisă cu numai 12 ani în urmă) ÅŸi propune, tocmai prin prisma creaÅ£iei lirice extrem de complicate, foarte exigente cu soliÅŸtii ÅŸi orchestra deopotrivă, o operă care începe cu disonanÅ£e, care rupe cu tot ceea ce însemna acest stil la momentul premierei. Canadianul Robert Carsen vine cu ideea unei producÅ£ii diferite de altele, ale sale, cu o viziune metaforică asupra lumii goale ÅŸi fără substanţă din vremurile biblice evocate, a unei societăţi cufundate în decadenţă - povestea unei "familii disfuncÅ£ionale, într-o societate distrusă spiritual". Carsen aminteÅŸte că Wilde a scris această piesă cu intenÅ£ia de a ÅŸoca - "ÅŸi a reuÅŸit: i s-a refuzat permisiunea de a fi jucată în Anglia, criticii au fost ÅŸocaÅ£i de necrofilie, de aluziile sexuale, de atmosfera exotică ÅŸi perversă din piesă".

Cu toate acestea, regizorul canadian spune că Salome este de înÅ£eles în două moduri: prinÅ£esa este fie un monstru, "ce ar merita să fie strivit ca o muscă, la sfârÅŸit, aÅŸa cum cer prietenii lui Herod, tatăl ei vitreg, ÅŸi ai Herodiei, mama ei" - fie, aÅŸa cum interpretează Strauss povestea: "o victimă a unor părinÅ£i imposibili, cărora nu le pasă de ea. Mama ei ÅŸi tatăl vitreg i-au ucis tatăl, nu a fost crescută deloc cum trebuie, astfel că îi lipseÅŸte complet orice valoare morală ori spirituală - ei sunt sunt singurele modele pe care ea le are". În prima replică pe care o rosteÅŸte, chiar Salome se întreabă: "de ce soÅ£ul mamei mele se uită aÅŸa la mine, nu e ciudat să mă privească aÅŸa, ÅŸi ea să accepte?". Astfel, Salome spune din primele vorbe cât de distrusă, pervertită, anormală, lipsită de moralitate este întreaga atmosferă, casa în care creÅŸte. Iar echipa artistică a ales să spună povestea prinÅ£esei Salome la Opera din Madrid cu o aducere în vremuri moderne, ÅŸi o mise-en-scene la cazinoul Caesar's Palace din Las Vegas: pentru că "ne-a permis să ne folosim de tot felul de elemente romane ÅŸi egiptene (la acest cazino personalul chiar poartă costume biblice, precum în vremurile evocate în piesă, n.r.) ÅŸi de ideea uriaÅŸelor sume de bani păstrate în subsolul acestuia".

"Alături de Radu ÅŸi Miruna Boruzescu, am vrut să găsim o lume în care să se petreacă o parabolă a epocii noastre", spune Carsen, explicând că, "dat fiind faptul că personajele sunt create într-o anume manieră, pe baza unora biblice ori istorice, am vrut să ne folosim tocmai de aceste referinÅ£e, punând accentul în acelaÅŸi timp ÅŸi pe calităţile kitsch ale operei". Potrivit lui, opera cuprinde suficient de mult din acest kitsch, poate chiar intenÅ£ionat: "reiese din nuanÅ£ele sunetelor lui Strauss (...) iar opera are suficiente componente ironice, dramatice, ÅŸi muzicale, totodată". Alături de Radu ÅŸi Miruna Boruzescu - "minunaÅ£ii colegi români" - Robert Carsen spune că a reuÅŸit să creeze acest monstru - "Salome". Regizorul canadian vorbeÅŸte ÅŸi despre scena finală, în care Strauss enunţă de fapt dilema morală în faÅ£a căreia este adus publicul invitat să privească execuÅ£ia lui Salome: "ce spune asta despre noi, publicul de la Opera din Madrid? Ce faci când te confrunÅ£i cu ceva atât de pervers? ToÅ£i trebuie să ne gândim la asta, ÅŸi de asta trebuie să punem în scenă un astfel de spectacol".

"La ora actuală, "Salome" dispune de cea mai bună distribuÅ£ie, ÅŸi de cei mai buni artiÅŸti", spune scenograful Radu Boruzescu, apreciind de asemenea că subiectul operei este unul foarte modern, iar punerea în scenă trebuia să fie pe măsură. Faptul că opera se joacă în luna aprilie la Teatro Real din Madrid, aproape în fiecare zi, însă cu toate biletele deja vândute - nu este de mirare pentru artiÅŸtii români: la câÅ£i bani s-au pus în miÅŸcare pentru o astfel de producÅ£ie, ar fi fost un eÅŸec dacă nu s-ar fi vândut toate biletele, cred ei. Despre colaborarea cu Robert Carsen, unul dintre cei mai buni regizori de operă ai momentului, Radu ÅŸi Miruna Boruzescu spun că a fost una uÅŸoară, dat fiind faptul că nu este prima oară când lucrează împreună. "La început, ne-a întâlnim noi cu regizorul", povestesc ei, explicând cum se petrec lucrurile: "vorbim până găsim o idee, se încropeÅŸte o discuÅ£ie, cu imagini, cu idei - aici contează dacă ai ceva lucruri în comun cu regizorul, dacă există un sentiment de colaborare, pentru că nimeni nu primeÅŸte ordine - după care începe perioada lungă în care ne ducem în atelier, desenăm, schiţăm, ÅŸi începe lupta, ca să creezi", povestesc ei.

VeniÅ£i pentru prima oară la Madrid, pentru această colaborare, cei doi artiÅŸti români consideră că atmosfera de la Opera de aici este excepÅ£ională: "angajaÅ£ii sunt foarte primitori, e un teatru extraordinar, din punct de vedere tehnic, dar ÅŸi al personalului, care ajunge să îÅ£i facă ÅŸi mici capricii: sunt foarte drăguÅ£i ÅŸi binevoitori, încearcă să facă tot ce pot, ca să fim noi mulÅ£umiÅ£i", spune Miruna Boruzescu. Cuplul de români s-a stabilit în FranÅ£a din 1973, unde s-a remarcat prin colaborări la producÅ£ii prestigioase, ÅŸi pentru care cea mai importantă carte de vizită a fost primul succes, înregistrat cu La princesse Turandot, la Teatrul NaÅ£ional din Chaillot. AjunÅŸi în Occident cu un contract, în perioada în care ÅŸi teatrul ori cinematografia românească erau "iradiate, eliberate de perioada 68 (...) nu am avut în niciun moment sentimentul ca suntem paralizaÅ£i de emoÅ£ie: am intrat direct, ÅŸi important e cum deschizi prima uşă. Dacă ar fi fost un eÅŸec, când te prezentai cu ceva, urma o serie neagră - însă cum a fost un lucru extrem de interesant, am putut după aceea să ne prelungim ÅŸederea", îÅŸi mai aminteÅŸte Radu Boruzescu.

DeÅŸi au avut colaborări ÅŸi cu regizori români - între care Lucian Pintilie, Andrei Åžerban, ori Liviu Ciulei - ÅŸi au încă solicitări de acasă, Miruna ÅŸi Radu Boruzescu spun că le este greu să le accepte. "Având contracte ferme în Occident, iar în România, neÅŸtiind cu precizie când începe ceva ÅŸi când se termină, am refuzat multe contracte, pentru că noi avem nevoie să fie totul bine stabilit - ÅŸi de aceea, ne-am rupt un pic". Cu toate acestea, ei au numai cuvinte de laudă pentru oferta culturală românească: "teatrul românesc e fantastic (...) funcÅ£ionează fantastic, are parte ÅŸi de un public formidabil, cunoscător", spun ei, amintind că acum, odată cu festivalurile de teatru, cu noile proiecte ale Teatrului NaÅ£ional din BucureÅŸti, cu actorii extrem de buni, nu mai este nevoie decât să se iasă un pic din vechile mentalităţi. "Nu talentele lipsesc în România", explică Radu Boruzescu - ci "partea administrativă e cam greoaie: la nivel politic trebuie făcute schimbări".

"În România, ai parte de duÅŸuri scoÅ£iene: când e cald, când e rece. Vezi un lucru faţă de care te entuziasmezi foarte tare, de care spui că numai noi românii suntem în stare ÅŸi că numai la noi în România se poate - iar alteori îÅ£i zici că n-ai mai putea să trăieÅŸti acolo pentru nimic în lume", explică Miruna Boruzescu. Pentru ea, sentimentele faţă de Å£ară, în situaÅ£ia lor, de români stabiliÅ£i în străinătate, sunt un pic ciudate. "Într-un fel, am stat mai mult în FranÅ£a decât în România - însă niciodată nu eÅŸti francez sută la sută: reacÅ£ia este, oriunde te-ai afla, să spui că eÅŸti român, stabilit în FranÅ£a", mărturiseÅŸte ea. "Cu toate acestea, România rămâne locul în care ne-am născut", explică ÅŸi Radu Boruzescu, evocând acum, după mai bine de treizeci ÅŸi cinci de ani petrecuÅ£i în afară, "un sentiment special, regăsit tocmai acolo, în Å£ară: e sentimentul de efemer, de tristeÅ£e, când îÅ£i dai seama că încă unul dintre cunoscuÅ£i s-a dus. De aceea, trebuie profitat de perioada asta pe pământ, pentru că lucrurile trec foarte repede".

Radu ÅŸi Miruna Boruzescu au studiat la Institutul de arte aplicate din BucureÅŸti, s-au stabilit în FranÅ£a în 1973, iar în biografia lor figurează colaborări la The Metropolitan din New York, Opera din Amsterdam, Maggio Musicale din FlorenÅ£a ori Teatrul Bellini din Catania. Pentru regizorul canadian Robert Carsen au creat scenografia ÅŸi costumele la Macbeth, pentru Opera din Koln, Il trittico ÅŸi Richard al III-lea, la Opera din Amberes ÅŸi Faust, în Geneva.

Material furnizat de Agentia Nationala de Presa Agerpres