Oamenii au torturat si au ucis chiar din placere cam tot timpul in istorie, cel putin de cand au evoluat din maimute si au constatat ca planeta asta are nevoie de ceva omenie. De cand a inceput sa gandeasca, omul a pornit si probleme de setari la circuite. In anii nostri, in care ne credem in statele unite ale europei, protejati de uniunea americana si de un dumnezeu pe care-l folosim dupa cum ne place mai mult, egoist si probabil fara ratiune, suntem socati cand mass-media ne poarta din TV in TV, si din net in net, in cateva ore de la intamplare, crime oribile, criminali in serie, obiceiuri medievale. Suntem revoltati, socati, isterizati, nu, nu se poate intampla asa ceva intr-o societate perfecta ca a noastra. Mai castiga un Obama, se mai intampla minuni si vai, in ce lume minunata traim, in care oamenii sunt ceea ce sunt si in care aceste deviatii intamplatoare trebuie combatute, eliminate, preintampinate… vorbe de oameni simpli si prosti, adica vorbe de oameni.
Dimpotriva as zice, cu cat lumea noastra devine mai urbana si mai complicata, cu cat suntem mai mult urmariti de camere Big Brother si cu cat internetul si statul ne fac sa fim mai expusi si mai usor de detectat, de urmarit, de eliminat la nevoie, cu atat ne cream psihoze mai mari, cu atat banii, relatiile, impresiile, imaginile, aparentele ne guverneaza ceea ce ne place sa numim viata, cum altfel. Cu atat deviatiile noastre devin mai puternice si cu atat ne sinucidem frustrarile prin crime asupra altora – de cele mai multe ori spirituale, morale, prin iubire… si uneori reale, in carne, asa cum spune remarcabilul film care mi-a marcat ultimele saptamani – Hostel (Caminul Ororilor), 1 si 2.
Cand am vazut 1, nu stiam ca exista si un 2. Probabil nici scenaristii, insa filmul se pare ca a zguduit lumea. Un horror care m-a facut sa ma tem, sa simt, sa ma ingrozesc, sa ma tem din nou, dar mai ales (ceea ce trebuie sa faca un horror bun, psihologic) sa ma gandesc la sensul vietii, in cea mai pura si mai realistica nota. Daca prima parte mi s-a parut doar ingrozitoare si doar mi-a pus in prim-plan ideea ca omul nu s-a schimbat in ultimele mii de ani si ca este la fel de razboinic, rece, insetat de sange si dominat doar de bani, ci doar ca acum poate avea un costum de firma, o masina de marca si o femeie de decor, ba chiar si copii normali, un job de succes, o existenta ilustra, Hostel 2 mi-a expus altceva – niste senzatii care ma fac sa tremur nu de frica, ci din ceva dincolo de rotunjimea literelor pe care le poate ejacula tastatura laptopului meu atunci cand o mangai intr-un preludiu de noapte.
In Hostel 1, privim aventura unor tineri americani plecati in Europa pentru distractie, care isi fac de cap prin Amsterdam, cu sex platit si droguri ieftine. Tinerii sunt atrasi in Slovacia, la un Hostel, unde au parte de sexul vietii lor. Ajung sa dispara unul cate unul, e un horror clasic in care aflam la final ce se intampla: Hostelul era un pretext pentru un club de vanatoare de oameni, in imediata apropiere a locatiei, o fabrica parasita, pazita bine de estici periculosi, unde excentrici bogati plateau pentru a-si tortura si ucide victime – oameni normali racolati din Hostel de cei care guvernau pesemne acest sistem. Un complex in care erau angrenati tineri si tinere, oameni obisnuiti care faceau totul pentru bani.
Un tanar reuseste sa evadeze pentru ca presupusul sau ucigas este prea slab si devine el victima, manevrat psihologic de victima presupusa initial. Se adauga si putin mai mult noroc, pentru ca ucigasul este neindemanatic si aluneca in sange, devenind de fapt propriul sau ucigas. Tanarul ramane totusi fara niste degete la una dintre maini, dar scapa din acel loc din Slovacia in care veneau oameni de tot felul, dornici de a plati pentru a tortura pe cineva. Aflam ca americanii erau cei mai scumpi in meniu. Filmul este de un realism fantastic si de un sadism pentru care te poti pregati probabil numai citindu-l pe Marchiz.
In trenul in care se urca dupa o evadare dramatica, cu mult noroc, eroul filmului (care este un erou devenit pe parcursul filmului, dupa ce initial ni se pune in prim-plan un alt presupus personaj principal care ne-am fi asteptat sa fie cel ce scapa cu viata – un lucru care creste valoarea filmului, pentru ca este previzibil doar la minim) recunoaste un criminal pe care il vazuse acolo, in Macelarie, macelarindu-i prietenul cel mai bun. In Viena, coboara din tren, il urmareste in toaleta, dupa care ii taie degetele si il ucide. Se urca apoi in tren si pleaca spre lumea civilizata. Se termina filmul intr-un mod placut totusi, nu? Adica eroul scapa, ba chiar il pedepseste pe zmeu. Se face dreptate. Si te poti gandi ce se intampla mai departe – omul raporteaza autoritatilor si se intervine pentru civilizarea acelui loc demonic din Slovacia… un mare happy-end, nu?
Ei bine, Hostel 2 ne spune ca Nu. Filmul ne arata o continuare. Tanarul incearca sa aiba o viata normala, dar se teme pentru viata lui. Nu doarme bine, are cosmaruri, se retrage cu iubita undeva in padure la o cabana. Intr-o dimineata, iubita il gaseste fara cap, ucis de un motociclist misterior, care ii fura capul taiat cu drujba si il duce unui mare-sef care ne este acum ilustrat: vedem lucrurile din alta perspectiva, vedem reteaua cu liderul ei, vedem structura care a creat acest joc, cu jucatori si angajati in intreaga lume, cu oameni care liciteaza pentru a ucide tineri si tinere. In Hostel 2, trei tinere ajung in Slovacia, doua sfarsesc masacrate, iar una, evident, supravietuieste.
In Hostel 2 vedem si o latura erotica a crimei – o femeie care o cioparteste pe o victima si are orgasme multiple manjundu-se, goala, cu sangele acesteia. Vedem si drama ucigasilor care platesc: doi prieteni, oameni de afaceri, cu familii si copii, care pleaca pentru aventura vietii lor, fiecare cu anumite frustrari. Unul dintre ei este sigur pe el si abia asteapta momentul, celalalt se teme si ezita pana in ultimul moment. In cele din urma, rolurile se schimba (si aici este mirajul filmului – rolurile se schimba mereu, in special intre vanator si vanat, dar si intre aparente si esente): cel dornic de crima mutileaza o victima dupa care isi da seama ca a gresit si vrea sa se retraga, dar nu mai poate si este ciopartit de caini, pentru ca incalca regula jocului; celalalt brusc isi strange toate frustrarile, isi da seama ca nu poate scapa decat ucigand, doreste sa ucida, dar este prins si facut victima.
De aceasta data, Macelaria este modernizata cu aparatura video de ultima generatie, deci victima nu mai poate sa evadeze, dar isi negociaza scaparea (intamplator este teribil de bogata si arata Liderului sistemului ca are si sange rece, taiand penisul celui care voia sa o ucida pe ea). Filmul se termina sublim – fata se razbuna si pe o alta persoana care lucra in Sistem si care ii planificase moartea pentru bani: o decapiteaza. Partea fantastica abia acum incepe: copiii strazii joaca fotbal cu capul acesteia, pe o muzica care te face sa razi si sa vrei sa zbieri, desi e prea liniste si prea noapte si te simti oricum fara putere, inutil, nul.
Daca Hostel 1 doar ne arata un fapt ce ar putea fi adevarat, dar ne dadea speranta, la fel ca in basme si ne povestea ca pana la urma lumea noastra perfecta si divinitatea fac ca cele mai oribine lucruri sa inceteze, sa se corecteze, iar vinovatii sa plateasca, Hostel 2 arata o imagine terifianta: Raul este mai puternic, ba chiar si tanara care isi castiga viata ucigand, ajunge sa o faca cu placere si sa intre in Sistem. Hostel 2 nu ne mai da nicio speranta.