Legendara trupă rock Metallica, înființată în urmă cu 44 de ani, va susține un nou concert la București pe data de 13 mai 2026, iar interesul fanilor români s-a dovedit uriaș.
Puse în vânzare online, biletele s-au vândut în timp record, coada virtuală ajungând să aibă până la 140.000 de doritori. În aceste condiții, fanii trupei se așteaptă ca organizatorii să programeze un al doilea concert pe Arena Națională, dar momentan nu există nicio comunicare oficială în acest sens.
Metallica va reveni în țara noastră la 7 ani de la ultimul concert susținut în România. Actualul turneu mondial – M72 – propune un concept nou, anunțându-se un show impresionant. Invitații speciali au fost deja anunțați: Gojira și Knocked Loose. Scena circulară va fi amplasată într-o poziție centrală pe stadion, în așa fel încât toți spectatorii să poată vedea artiștii cât mai bine.
Mai mult decât atât, zona numită Snake Pit („Groapa cu șerpi”) va fi situată în mijlocul scenei, permițând fanilor să fie înconjurați de trupă. O astfel de arie în cadrul concertelor Metallica oferă fanilor o experiență unică, oportunitatea de a face parte din spectacol. Disponibilitatea unor asemenea bilete este desigur extrem de limitată întotdeauna.
Metallica, la al 5-lea concert în România
Trupa rock a mai susținut concerte în țara noastră în anii 1999, 2008, 2010 și 2019. Ultima dată, spectacolul a fost susținut tot pe Arena Națională din București, parte din turneul Worldwired, iar în deschidere au cântat Ghost și Bokassa.
De această dată, spectacolul face parte din cel de-al 4-lea an consecutiv al turneului M72. Sunt nu mai puțin de 16 show-uri deja programate în Europa, în lunile mai, iunie și iulie 2026.
Turneul M72, care a luat startul în anul 2023, a fost urmărit live deja de aproximativ patru milioane de fani, cu recenzii pozitive în presa de specialitate: Los Angeles Times l-a caracterizat drept „cea mai intensă și puternică versiune a trupei din ultimii ani”, iar Billboard a menționat că este „o experiență care oferă un nou sens vieții”.

Te distrezi la concerte Metallica, te implici în cauze sociale
Concertele Metallica au și o componentă caritabilă. Prin intermediul propriei fundații, All Within My Hands, trupa heavy metal donează o parte din încasările provenite din bilete pentru cauze sociale.
În ultimii 8 ani, ONG-ul a oferit fonduri în special pentru educație tehnică și profesională, inclusiv în programul Metallica Scholars, aflat la a șaptea ediție. În paralel, s-au alocat donații și pentru a combate insecuritatea alimentară și pentru a sprijini intervenții de urgență în situații de calamitate.
De altfel, la nivel global, muzica rock se asociază foarte des cu inițiative sociale. Spectacolele muzicale de acest fel oferă fanilor momente memorabile, iar empatia determină implicarea pentru sprijinul diverselor chestiuni sensibile din comunitate. Un astfel de trend se observă și în România, cu diverse inițiative sociale strâns legate de lumea muzicii rock.
Metallica, un nume legendar în heavy metal
Formația rock Metallica este una dintre cele mai influente formații de heavy metal, fiind înființată la Los Angeles, în anul 1981, de către Lars Ulrich (tobe) și James Hetfield (voce/chitară). Alături de Slayer, Megadeth și Anthrax, Metallica a scris istoria scenei thrash metal.
Albumele „Kill ‘Em All” (1983), „Ride the Lightning” (1984) și „Master of Puppets” (1986) au asigurat succesul masiv al trupei. În 1991 s-a lansat și „Black Album”, cu hituri precum „The Unforgiven” și „Nothing Else Matters”, vândut în peste 30 de milioane de exemplare.
Imaginea trupei se regăsește adesea împrumutată în lumea modei, prin preluarea francizei de către diverse branduri de fashion. Există producții inspirate de Metallica și pe nișa de divertisment reprezentată de jocurile video, cu titluri ca Tap Tap Revenge: Metallica și Guitar Hero: Metallica, ambele lansate în anul 2009.
Franciza este prezentă și în domeniul jocurilor de pinball, o atracție de tip arcade foarte populară mai ales în Statele Unite ale Americii.
În sectorul iGaming, momentan nu există un slot online inspirat de Metallica, însă producătorii de software casino ar putea folosi în viitor și acest brand, după ce au lansat jocuri precum KISS Reels of Rock (Play’n Go, 2021), Guns N’ Roses (NetEnt, 2016), Alice Cooper and the Tome of Madness (Play’n Go, 2021) sau Motörhead (NetEnt, 2016).
Pasionații de online casino găsesc astfel de titluri și pe platforme licențiate în România. Dincolo de sloturi, distracția de profil cuprinde și jocurile de live casino, așa cum este ruleta cu dealer uman în timp real. Atmosfera de la jocurile de masă (ruletă, blackjack, baccarat) din cazinourile terestre este astfel preluată și în spațiul virtual, fără compromis.
Un al doilea concert Metallica la București în 2026?
În mediul online, mai ales în social media, s-a conturat ideea conform căreia organizatorii concertului din data de 13 mai 2026 ar putea încerca programarea unui al doilea spectacol pe Arena Națională din București, la două zile distanță de primul.
Teoretic, din punct de vedere tehnic, o astfel de opțiune ar fi posibilă, căci între concertul de la București și următorul programat (în Polonia), trupa are 5 zile de pauză.
Există multe exemple în care, atunci când interesul fanilor pentru un spectacol a fost imens – așa cum se întâmplă în acest caz – artiștii au fost de acord să susțină un al doilea concert în același loc.
Cei care își doresc să asculte live Metallica în 2026 la București și nu au reușit să cumpere bilete la show-ul din 13 mai au așadar speranța că vor mai primi o șansă, deși nu există date oficiale care să susțină această idee.