GAMA&GAMA, companie românească cu tradiție și producător al brandului de hrană pentru animale Thank’Q, lansează campania de responsabilizare civică „Prietenul tău patruped nu este o jucărie”. Inițiativa își propune să educe publicul, în special părinții și copiii, cu privire la responsabilitatea pe care o implică îngrijirea unui animal de companie.Continue Reading

Legendara trupă rock Metallica, înființată în urmă cu 44 de ani, va susține un nou concert la București pe data de 13 mai 2026, iar interesul fanilor români s-a dovedit uriaș. Puse în vânzare online, biletele s-au vândut în timp record, coada virtuală ajungând să aibă până la 140.000 deContinue Reading

FlixBus, compania travel-tech care operează cea mai extinsă rețea de autocare interurbane din Europa, continuă dezvoltarea regională prin introducerea de noi conexiuni internaționale către Grecia și prin consolidarea rutelor existente către Bulgaria și Turcia. Pasagerii din România pot alege curse zilnice din București către Atena, Salonic și Istanbul, dar șiContinue Reading

În premieră, Peroni Nastro Azzurro lansează primele sortimente de bere fără alcool cu arome din portofoliul companiei, în segmentul super premium, cele două variante, Peroni Limone di Sicilia și Peroni Arancia Rossa, cu 0.0% alcool, fiind inspirate de stilul italian. „Suntem încântați să extindem gama Peroni Nastro Azzurro fără alcoolContinue Reading

Artmark a anunțat o nouă Licitație de Istorie – programată în data de 24 iunie 2025, de la ora 18.00, care propune o largă selecție de obiecte cu însemnătate pentru toate perioadele prin care a trecut spațiul românesc (și nu numai). Catalogul se deschde cu Antichitatea, prezentând faimoasa armă aContinue Reading

În perioada 26-28 mai 2025, Balvanyos Resort a găzduit cea de-a cincea ediție a F&B Innovation Camp, singurul bootcamp din România dedicat inovației în industria alimentară. Evenimentul, organizat de Hospitality Culture Institute, cu sprijinul UniCredit Bank, a reunit peste 140 de participanți – antreprenori, investitori, lideri din HoReCa, retail, tech,Continue Reading

AS Piletilevi PLG a făcut un pas major și istoric prin achiziția Ticketportal, platforma de ticketing lider în Republica Cehă și Slovacia. Ca urmare a tranzacției, volumul total de ticketing al PLG se va dubla, ajungând la aproape 600 de milioane de euro anual. Tranzacția a fost finalizată în dimineațaContinue Reading

După debutul de succes de anul trecut, competiția Mastercard Rising Stars, organizată de Mastercard în parteneriat cu Federația Română de Baschet și Sports Festival, aduce din nou în prim-plan energia și talentul tinerei generații din baschet. Între 16 și 18 iunie 2025, la BT Arena din Cluj-Napoca, echipele de tineretContinue Reading

Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Județean de Urgență Dr. Fogolyán Kristóf din Sf. Gheorghe a fost dotată cu echipamente medicale esențiale pentru îngrijirea celor mai mici și mai fragili pacienți. Intervenția a fost realizată de Asociația Cristi Vasiliu – ACV România, prin Fondul PULS INTENSIV, singurul fond naționalContinue Reading

În perioada 12–14 iunie 2025, la Gastronometro București, are loc cea de-a treia ediție a competiției naționale Romania Sushi Cup, singura competiție din țară care oferă câștigătorului oportunitatea de a reprezenta România la prestigiosul World Sushi Cup Japan – campionatul mondial al maeștrilor sushi, organizat anual în Tokyo de AllContinue Reading

Gura Portiței Resort, locul legendar situat la granița dintre Delta Dunării și Marea Neagră, își redeschide oficial porțile după un amplu proces de renovare și o investiție de peste 10 milioane de euro. Cu 145 de camere, un restaurant nou cu terasă pe malul lacului și o sală de conferințeContinue Reading

În 2005, Decathlon și Quechua au lansat un produs care avea să transforme campingul pentru totdeauna: 2 Seconds – primul cort pop-up care se montează aproape instant (2 secunde sunt suficiente). Inspirat de visul unui cort care „se montează singur”, 2 Seconds a fost gândit pentru aventuri spontane, montare fărăContinue Reading

Pe 4 iunie 2025, Bucureștiul a fost martorul unei premiere absolut memorabile: Nostalgia Retro/Disco/Future a transformat un tramvai în mișcare într-un spațiu de petrecere, lumină și sunet, cu ocazia lansării oficiale a sucului Disco Tropical, realizat în parteneriat cu Pfanner. În mijlocul campaniei sale de imagine, cunoscută deja în socialContinue Reading