Sopranele Ilinca Oprina și Juliana Wells debutează într-un recital la Ateneul Român

Publicul este invitat duminică, 17 mai 2026, de la ora 19:00, în Sala Mică a Ateneului Român, la un recital vocal care reunește binecunoscute arii de operă și lieduri, interpretate de tinerele soprane Juliana Wells și Ilinca Oprina, aflate la debutul la Ateneul Român, acompaniate de pianista Ioana Maxim. Biletele sunt puse deja în vânzare și pot fi găsite online și la casa de bilete a Ateneului.

Recitalul le aduce pe scenă pe sopranele Ilinca Oprina și Juliana Wells, aflate în etape diferite de formare: Juliana Wells, deja prezentă în contexte concertistice și în plin parcurs de master, și Ilinca Oprina, pentru care acest concert marchează una dintre primele apariții pe o scenă importantă a capitalei. Cele două sunt acompaniate de pianista Ioana Maxim, maestru acompaniator al Operei Naționale București.

”Am ales să cânt lucrări pe care le simt aproape. În momentul acesta, pentru mine contează să nu-mi pierd naturalețea”, spune Ilinca Oprina. ”E o perioadă în care încă experimentez, dar în același timp încerc să-mi asum fiecare piesă ca și cum ar face deja parte din mine. Asta e, de fapt, dificultatea”, afirmă Juliana Wells.

Programul include momente mozartiene de referință, de la aria Suzanei din opera Nunta lui Figaro și aria Zerlinei din opera Don Giovanni până la duetul Contesa Suzana din opera Nunta lui Figaro.

Linia franceză (Jules Massenet, Ambroise Thomas, Claude Debussy) introduce o scriitură mai fluidă, centrată pe culoare și frazare, în timp ce repertoriul italian (Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi) solicită virtuozitate și precizie tehnică, evidente în arii precum aria Rosinei din opera Bărbierul din Sevilla sau aria lui Oscar din opera Un ballo in maschera.

Intervențiile din zona romantică rusă, în special „Vocalise” de Serghei Rahmaninov, deplasează accentul spre linia melodică pură, în timp ce piese precum „Ombre légère” (Giacomo Meyerbeer) și „Vilanelle” de Eva Dell’Acqua testează agilitatea și expresivitatea vocii.

Prezența lui Mihail Jora, prin liedul „Primăvara”, introduce o nuanță locală într-un program dominat de canonul occidental.

PROGRAM:
W.A. Mozart – “Giunse alfin il momento… Deh, vieni, non tardar”, aria Suzanei din opera Nunta lui Figaro
Interpretează: Ilinca Oprina
J. Massenet – “Frère, voyez!… Du gai soleil”, aria Sophiei din opera Werther
A. Thomas – “Je suis Titania”, arie din opera Mignon
Interpretează: Juliana Wells
W.A. Mozart – “Vedrai, carino”, aria Zerlinei din opera Don Giovanni
M. Jora – “Primăvara”
Interpretează: Ilinca Oprina
S. Rachmaninov – “Vocalise” op. 34 nr. 14 din 14 Romanţe
G. Rossini – “Una voce poco fa”, aria Rosinei din opera Bărbierul din Sevilla
Interpretează: Juliana Wells
C. Debussy – “Nuit d’étoiles”
G. Verdi – ”Saper vorreste”, aria lui Oscar din opera Un ballo in maschera
Interpretează: Ilinca Oprina
G. Meyerbeer – “Ombre légère”, arie din opera Dinorah
Eva Dell’Acqua – “Vilanelle”
Interpretează: Juliana Wells
W.A. Mozart – „Sull’aria … che soave zeffiretto”, duetul Contesa Suzana din opera Nunta lui Figaro
Interpretează: Juliana Wells si Ilinca Oprina

BIOGRAFII

IOANA MAXIM – pian

A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București la clasa maestrului Dan Grigore. La finalul studiilor universitare obține unul dintre premiile acordate de către Fundația „Prințul Paul pentru România” celor mai buni cinci absolvenți.

Ioana Maxim este laureată a mai multor concursuri naționale și internaționale din Cehia, Italia și Spania.

În anul 1995 devine asistent la Universitatea Națională de Muzică din București. În prezent Ioana Maxim este maestru acompaniator la Opera Națională din București. Ea a desfășurat o bogată activitate concertistică în compania unor prestigioși dirijori ca: Petre Sbârcea, Emanuel Elenescu, Ovidiu Bălan și a colaborat cu orchestrele filarmonicilor din Bacău, Ploiești, Sibiu.
Ioana Maxim a evoluat în recitaluri camerale în țară și în străinătate (Germania, Italia, Spania). În februarie 2012 a susținut un recital cameral în Foaierul „Arturo Toscanini” al Teatrului Scala din Milano, alături de artiști ai Operei Naționale din București.

JULIANA WELLS – soprană

Juliana Wells a participat la cursuri de măiestrie internaționale susținute de artiști de renume, precum Nelly Miricioiu la Issigeac Music Academy, Leontina Văduva, Ruxandra Donose și Ramón Vargas la Salbek Opera Masterclass. De asemenea, a colaborat cu regizoarea și coach-ul de interpretare Sharon Mohar (Les Maître Sonneurs) și cu vocal coach-ul Liora Maurer (Metropolitan Opera New York) în cadrul Canto Vocal Programs.

În stagiunea 2024–2025, Juliana și-a făcut debutul în rolul Blonde din opera Die Entführung aus dem Serail de Mozart, în cadrul International Festival 4 Arts Snagov, sub bagheta dirijorului Adrian Suciu. Alte roluri din repertoriul său includ Olympia (Offenbach), Gasparina (Haydn) și Giulietta (Bellini), interpretate în producții ale Universității Naționale de Muzică din București.

Este câștigătoare a Sibiu Opera Gala 2025, iar în 2024 i-a fost acordată Bursa „Iolanda Mărculescu” de către soprana Felicia Filip. Juliana Wells este absolventă a studiilor de licență la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a studiat cu soprana Georgeta Stoleriu, și în prezent urmează studiile de master sub îndrumarea sopranei Iulia Isaev și sopranei Anda Pop.

Ilinca Oprina – soprană

Ilinca Oprina va absolvi în această vară Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, unde studiază design textil, dezvoltând în paralel un interes constant pentru muzică și artele spectacolului. Parcursul său artistic îmbină formarea vizuală cu cea muzicală.

Se pregătește în prezent sub îndrumarea sopranei Lavinia Mamot și a celebrei Leontina Văduva, experiență care contribuie la formarea unei baze tehnice și stilistice solide.

A făcut parte din Corul de Copii Radio 8 ani, timp în care a participat la turnee și festivaluri naționale și internaționale, experiență care i-a oferit primul contact consistent cu scena și lucrul în ansamblu. De-a lungul timpului, a fost implicată și în proiecte culturale precum Art Safari sau Salbek Opera Festival, în calitate de voluntar, și în paralel, a urmat cursuri de arte vizuale (grafică, pictură, modelaj) și workshop-uri de specialitate, dezvoltând competențe în zona artelor textile și a costumului.

Interesul pentru interdisciplinaritate se reflectă și în preocupările sale pentru pian, canto și teorie muzicală. În 2025, a participat ca expozant la o expoziție internațională organizată la Tokyo, experiență care îi extinde perspectiva artistică dincolo de spațiul local.

Recitalul de la Ateneul Român marchează una dintre primele sale apariții într-un cadru instituțional major.

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.